Adolescenta este, intr-un fel, cea mai importanta perioada din viata omului – insa si cea mai dificila, atat pentru el insusi, cat si pentru parinti. Tot ce face, adolescentul face pentru prima data; nu are experienta. Creste, insa nu stie cum se va dezvolta. Nazuieste, insa nu stie incotro. Vrea sa fie, insa nu stie ce. Le arata, parca, tuturor ca nu are nevoie de tutela, ca, in general, n-are nevoie de nimic – numai de libertate. Nu doar de libertate are insa nevoie adolescentul: si mai necesare ii sunt atentia, sprijinul si, in principal, dragostea. Tocmai aici apare o contradictie, fiindca adultilor li se pare ca apropierea dintre ei si copil s-a incheiat: adolescentul devine obraznic, neascultator, incapatanat, incearca sa se fereasca de parinti; el se distanteaza de toti, se straduieste sa nu fie asa cum vor sa-l vada adultii. Adultilor li se pare ca adolescentul nu doreste decat sa fie lasat, in sfarsit, in pace.