Eroina, o femeie inteligentă, cu studii, ajunge să lucreze la negru în casa unor italieni de rând. Umilită, obosită, purtând în piept dorul mioritic de casă, femeia se refugiază prin scris. Romanul în întregime descrie o singură noapte, fărâmiţată pe ore, timp în care menajera veghează stăpâna (devenită între timp prietenă) care a murit. Noaptea pare a fi fără de sfârşit. Autoarea creionează foarte bine galeria personajelor, dintre care cel mai suculent e portretul migrantului parvenit – al noului moldovean care atinge culmile snobismului atunci când o boceşte pe mama sa decedată, la telefonul mobil, la o distanţă de o mie şi ceva de kilometri, iar rudele îndoliate i-au lipit la ureche telefonul mobil şi răposatei care era dusă la cimitir… M-au fascinat cărţile a trei femei-scriitoare (Alaine Polcz O femeie pe front, Roze Tremain Drumul spre casă, Claudia Partole Tötentantz). Aflându-se în diferite puncte cardinale ale planetei, le-am vâzut unite, înrudite, apropiate prin talent şi, ceea ce este foarte important pentru opera scrisă, indurerate de destinul omului şi responsabile pentru orice cuvânt scris.